Teoretic binele se defineste in multe moduri.
Starea mea de bine, pentru uichendul trecut se defineste prin dimineata si ziua petrecuta dupa terminarea lui…
Si totul a inceput de la un gand..la inceputul saptamanii trecute se zvonea ca se face ceata mare de plecare in Cheile Sohodolului pentru un uichend de catarat. Molea imi zice: “Iepu, eu mi-am luat liber vineri, hai si tu”….hmmmm..ok, s-a facut vineri si eu imi dau liber.. 
Incearca sa ma convinga sa plec cu masina de joi seara cu el dar eu nu si nu, vin cu motorul de vineri dimineata. Ii dau rucsacul mare de joi sa il puna in masina iar cel mic il pastrez pe motor.
Ii spun si-mi spun: “Hei, ma trezesc maine la 5.30 si plec la 6 spre Sohodol”…dar nu a fost sa fie; trezirea cu greu s-a dat la 7.15 si intr-un final eram iesit din Bucuresti la 8.30, dar nu inainte de un mic-dejun copios alcatuit din 2 oua ochiuri si o portie mare de spanac.
Primul meu drum cu Calatorul Cutezator pe minunatul A1, nu prea stiam la ce sa ma astept. Viteza maxima 100 km/h si fata de datile trecute cand in masina altora reuseam sa rechizitionez bancheta din spate si sa dorm linistit, drumul asta a fost extrem de anost. Sosea lungaaaaaa pana la Pitesti. Dar pe urma, toate dealurile spre Ramnicu-Valcea, spre Targu Jiu, toate curbele, au meritat asteptarea de pe autostrada. Si trovantii de la Costesti, si aglomeratia din Horezu, da…da…eram cu zambetul pana la urechi in casca. Singura problema a fost ca imi vajaia casca prin vant si nu-mi mai auzeam gandurile la un moment dat. Aveam niste dopuri de urechi, dar nu le-am mai gasit.. (aveam sa le gasesc in buzunarul de la pantaloni cand am ajuns la destinatie).
Si lipa-lipa, lipa-lipa, kilometru dupa kilometru se fac si cei 350, intru in Targu Jiu, ma minunez inca o data de sensurile giratorii care sunt amplasate imediat dupa semafoarele pe care e verde cam tot timpul, opresc la un chiosc, aprovizionez cu lapte, cereale si bere -a nu se consuma in aceasta combinatie, si pornesc spre chei.
Lumea deja se adunase, se facuse deja ora doua, Molea vroia sa iasa la semnal, sa ma sune, de ce nu apar…eh de ce…ca am fost lipa-lipa, lipa-lipa, kilometru dupa kilometru..
Asa au inceput cele 3 zile de cocotzo-motociclismo-touring.
Cu putin cocotz, inca nerafacut la increderea in sine dupa accidentul de la ski, cu mai multe manse fata de cap, dar cu pofta de evolutie.
Sambata l-am luat pe Cutezator si am plecat , mai departe in chei, sa vad de unde tot cara masinile lemne, pentru ca nu am spus, dar se scot la lemne din Cheile Sohodolului….cu gramada e putin spus. Si am mers cam 20 de km, dar e totul frumos la marginea drumului, erau cateva bifurcatii dar nu m-am incumetat sa ma duc pe ele, erau cam noroioase pentru exeperienta mea de pana acum. Trist ca nu am gasit padurea defrisata si cu gandul ca dincolo de fata asta frumoasa sigur e mai nasol in spate, ma intorc la corturi pentru o seara petrecuta la o terasa din drumul national unde servesc un pastrav foaaaarte buuuunnn…si poti sa ti-l alegi din acvariu (cam sadic dar delicios).
Duminca mergem sa cataram la Licuriciul Beat, in sfarsit ma dau si eu cap si nu ma mai….pe mine. In sfarsit nu mai tremur ca o gelatina, incet, incet simt ca imi revin. Fiind soare si frumos, pietre pe jos, vedem cum 2 vipere isi fac aparitia, ne testeaza, ne miros, incercam sa le “facem vant” mai incolo dar sunt insistente si revin asa ca decidem sa plecam in alta parte, intr-un loc mai umbros. Pana la urma cred ca stiu cine era una dintre ele, era cea cu care s-a “luptat” anul trecut Andu si vroia acum sa se razbune pe mine:)
Eiiii…si s-a facut duminica, si plec iar la drum (cu dopuri in urechi) dar mai devreme, sa ajung pe lumina cica…dar de unde, dupa o oprire de 2 ore in Valcea sa ma vad cu Catalin nu mai imi puneam eu sperante ca ajung pe zi acasa….Si lipa-lipa, lipa-lipa, kilometru dupa kilometru, deal dupa deal, curba dupa curba ajung iar pe langa Pitesti unde o coada de circa 7 km se formase datorita unei treceri la nivel cu calea ferata realizata tipic romanesc. Aici am simtit cum Cutezatorul se umfla in pene de supletea pe care o arata si m-am strecurat pe langa toti, catinel-catinel ajungand la A1 extrem de repede (in masina s-a stat 1,5 ore la coada:( )
Se lasa deja seara asa ca o las mai moale, ma asez in spatele unui tir, nu mai simt turbulentele de aer, nervosii care au stat pana acum la coada o calcau de nu stiai ce trece pe langa tine si lipa-lipa, catinel-catinel, kilometru dupa kilometru, am ajuns pe la 22.30 acasa, direct in pat.
Si ce ziceam de starea de bine…!?…este starea aia de a doua zi, de azi, cand m-am trezit zambind cu gandul la cele 3 zile de plimbare, la cele 3 zile in care vantul mi-a batut in piept, in maini in cap si in picioare, la cele 3 zile cand trebuia sa ma opresc sa curat viziera de muste ucise miseleste, la opririle de racorire, la cei 20 de km de drum forestier , la alergarile de dimineata din chei, la pastravul cu mamaliguta, la zambetul ala tamp pe care sigur il aveam pe tot drumul de dupa autostrada, si la oboseala de dupa…kilometru dupa kilometru.
Si mai urmeaza…alte uichenduri…
